Un fapt incredibil s-a petrecut marți dimineață. Autocarul Universității Craiova a fost oprit de poliția rutieră la 30 de kilometri de Piatra Neamț, întreaga delegație a Științei fiind reținută timp de 45 de minute. Explicația polițiștilor a fost una stupefiantă: control de rutină. Toți jucătorii Universității și oficiali ai clubului aflați în autocar au fost legitimați pe rând de polițiști, care nu s-a oprit până nu au verificat meticulos autocarul oltenilor.
„Niciodată în viața mea nu mi s-a întâmplat așa ceva. Mi se pare incredibil că se recurge la astfel de metode”, a spus Eugen Trică. Patronul Științei, Adrian Mititelu, s-a declarat și el la fel de indignat: „au ajuns să procedeze ca pe vremea comuniștilor”.
Universitatea Craiova va întâlni mâine pe Ceahăul Piatra Neamț, într-o partidă contând pentru etapa a 31 a Ligii I. În urmă cu două campionate, Universitatea a câștigat cu 3-2 partida cu Ceahlăul Piatra Neamț, din ultima etapă, gruparea moldavă retrogradând.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER